Condamnati

Si ei sunt printre noi...
Multi dintre noi nu stim cum te simti sa fii in inchisoare sau ce face inchisoarea oamenilor. Si nici nu ne pasa, gandindu-ne ca este locul unde cei periculosi sunt tinuti inchisi in scopul de a apara restul societatii. Insa la un moment dat, cred ca va amintiti gratierile lui Iliescu la sfarsit de mandat, sunt eliberati in societate si cara cu ei traumele din inchisoare, rareori fiind mai buni si mai echilibrati decat erau cand au intrat. Asa ca ne intrebam in ce masura inchisoarea este o solutie?
Ted Conover, un jurnalist a intrat voluntar in inchisoarea Sing Sing din New York in scop de cercetare. Pentru Conover stresul pe care l-a simtit si dezumanizarea prizonierilor, dar si a gardienilor (singura diferenta intre prizonieri si gardieni este aceea ca cei din urma pleaca seara acasa) l-au marcat atat de puternic incat i-au cauzat cosmaruri si i-a fost greu sa se intoarca la viata normala. Acum, dupa doi ani de cand a fost acolo, inca mai are vise legate de aceasta experienta.
Cercetari in acest sens au fost facute de echipa lui Zimbardo in 1971 la departamentul de psihologie al universitati Standford. Au fost recrutati tineri care au fost platiti sa participe la un experiment organizat intr-o incinta ce imita inchisoarea. O parte dintre ei au fost "prizonieri" si au beneficiat de tratamentul specific prizonierilor reali. Alta parte erau "gardieni". Acestia purtau uniforme si aveau sarcini identice cu ale gardienilor reali. "Gardienii" au fost instruiti sa mentina controlul asupra "prizonierilor" fara a folosi violenta. Ceea ce s-a intampla a fost atat de socant incat cercetatorii au oprit experimentul doar dupa sase zile desi trebuia sa dureze doua saptamani. Dupa doua zile de experiment "prizonierii" au inceput sa se razvrateasca, iar "gardienii" au inceput sa fie violenti si sa abuzeze "prizonierii" fizic, psihologic si chiar sexual (daca experimentul ar fi continuat "prizonierii" ar fi ajuns sa fie fortati sa participe la scene pornografice). Se observa ca subiectii si-au asumat rolurile care le fusesera atribuite. "Gardienii" ii controlau pe "prizonieri" in totalitate, chiar si in privinta mersului la toaleta. Uneori nici nu le permiteau sa mearga la toaleta si apoi ii injosea punandu-i sa curete cu mainile dejectiile.
Umilirea si dezumanizarea devenisera atat de pronuntate incat cercetatorii trebuiau sa le aminteasca "gardienilor" sa nu foloseasca astfel de tactici.
"Prizonierii" au inceput sa aiba probleme emotionale si sa simta furie. Manifestau dezordine in gandire, plans necontrolat, izolare si aveau comportamente patologice. Totul era atat de real incat cei implicati au uitat ca este un experiment, parintii "prizonierilor" vroiau sa angajeze avocati pentru a le scoate fiii din inchisoare.
Rezultatele acestui experiment arata ca "cel mai mare rau este produsul oamenilor obisnuiti prinsi in circumstante neobisnuite in care nu-s obisnuiti sa aiba comportamente normale" (Zimbardo, 1999) . In acest caz inchisoarea este un astfel de loc in care se naste raul. Nu putem da vina doar pe infractorii inchisi dupa ce am vazut ca si oamenii normali ar avea aceleasi reactii intr-un astfel de mediu cum este inchisoarea. In fiecare din noi se ascunde un potential criminal. Sa speram ca circumstantele nu il vor scoate la iveala. [Link spre experiment]
Optiuni
Recomandari
Articole
Portal si revista electronica intrebare.ro