În fizică şi cosmologie principiul antropic susţine că ar trebui să ţinem cont de restricţiile impuse de existenţa noastră ca observatori ai tipului de univers pe care îl putem studia. Iniţial propusă ca regulă de judecată, termenul a fost extins să acopere presupusele legi supreme conform cărora universul trebuie să conţină viaţă inteligentă, în general pe bază de carbon şi ocazional să fie şi umană.

Gândirea antropică presupune analiza constrângerilor prin analizarea proprietăţilor universului pornind de la parametrii fundamentali sau legi ale fizicii diferite de ale noastre, adesea ajungându-se la concluzia că structurile esenţiale, de la nucleul atomului şi până la întregul univers, depind ca stabilitate de echilibre delicate între diferite forţe fundamentale. Astfel de echilibre pot să apară doar într-o mică parte din universurile posibile, al nostru fiind propice vieţii.

Gândirea antropică de asemenea încearcă să explice şi cuantifice aceste condiţii propice. În cadrul lumii ştiinţifice abordarea obişnuită este aceea de a invoca efectele selecţiei dintr-un ansamblu real de universuri alternative, care cauzează un subiectivism antropic în privinţa a ceea ce se poate observa. Strategiile competitive, adesea denumite antropice, include creaţia inteligentă.

Principiul antropic a dus la multă confuzie şi controverse, parţial din cauză că mai multe idei distincte poartă aceeaşi denumire. Toate versiunile principiului au fost acuzate că furnizează explicaţii simpliste care subminează căutarea unei înţelegeri fizice mai adânci a universului. Invocarea fie a universurilor multiple sau a unui creator inteligent sunt foarte controversate şi ambele idei au fost criticate ca fiind de netestat şi de aceea în discordanţă cu ştiinţa contemporană.

Denumirea de ,,principiu antropic” a fost dată de astrofizicianul teoretician Brandon Carter prin contribuţia adusă la simpozionul din 1973 ce onora a 500-a aniversare a lui Copernic. Carter a prezentat principiul antropic ca o reacţie la utilizarea excesivă a principiului lui Copernic, care afirmă că nu ne aflăm într-o poziţie specială în univers. Carter afirma că deşi amplasarea noastră nu este în mod necesar centrală, ea este inevitabil privilegiată într-un anume fel. Carter reacţiona mai ales împotriva folosirii principiului lui Copernic pentru a justifica principiul perfecţiunii cosmologice şi anume că toate regiunile mari şi timpurile din univers trebuie să fie statistic identic. Acest principiu stă la baza teoriei stării de echilibru care s-a dovedit recent a fi greşită datorită schimbărilor evidente care se petrec în timp în Univers.

Carter a definit două forme ale principiului antropic, unul slab care se referă la selecţia antropică a locaţiilor privilegiate din timp şi spaţiu în univers şi unul controversat mai puternic care se referă la parametrii fundamentali ai fizicii.