Prin blocarea popularului website YouTube, Turcia s-a alăturat listei ţărilor care iau măsuri pentru a controla ceea ce populaţia acestora vede pe internet.

Cât de departe pot merge guvernele ca să cenzureze conţinutul accesat pe internet şi cum o fac?

Vizitatorii turci ai site-ului sunt acum întâmpinaţi cu un mesaj în limba engleză şi turcă spunând "Accesul la site-ul www.youtube.com a fost suspendat conform deciziei nr. 2007/384 din 06.03.2007 a Curţii Supreme de Justiţie din Istanbul".

"În urmă cu cinci sau şase ani foarte puţine ţări cenzurau internetul." Susţine Julien Pain de la Reporteri fără frontiere.

“Foarte puţini dictatori înţelegeau că trebuie să controleze web-ul aşa cum făceau şi cu mijloacele multimedia tradiţionale. Din nefericire acum cenzura web-ului se răspândeşte în lume."

“Ei o consideră, dacă nu altceva, atunci măcar drept o cale profitabilă pentru comerţ." vine explicaţia.

Modalităţile în care diferite ţări au încercat să combată această ameninţare sunt numeroase.

În Corea de Nord doar anumiţi membrii ai guvernului au acces la internet şi aceasta prin conexiuni închiriate din China. Nici măcar nu există un domeniu naţional, .nk.

În Turkmenistan accesul este interzis pentru aproape toată lumea. Iar în multe alte ţări accesul devine tot mai dificil pe măsură ce guvernele devin conştiente de potenţialul influenţei internetului.

În Burma de exemplu computerele din internet café-uri fac automat capturi de ecran la fiecare cinci minute pentru a monitoriza ce văd utilizatorii.

În luna ianuarie a acestui an Iran a promulgat o lege nouă prin care cere blogger-ilor să îşi înregistreze site-urile la autorităţi.

China este însă cea care are cel mai sofisticat şi ambiţios program de cenzurare a internetului.

China urmăreşte să facă accesul la internet posibil pentru întreaga ţară – dublând numărul curent total de un miliard de utilizatori – dar din cauza celor întâmplate recent de asemenea intenţionează să controleze strict ce poate sau nu fi văzut.

“După Tiananmen în 1989, guvernul a avut o serie întreagă de întâlniri de criză – şi în una din aceste întâlniri a înaintat un plan pentru folosirea internetului în scopul controlării administraţiei guvernului chinez." Susţine Peter Lovelock de la Proiectul de Cercetare al Telecomunicaţiilor de la Universitatea din Hong Kong.

Aceasta înseamnă prevenirea scăpării ţării de sub control aşa cum s-a întâmplat la Tiananmen. Reţele uriaşe au început să se construiască pentru a conecta pe toată lumea la internet dar în termeni proprii.

Sute de milioane de dolari au fost cheltuiţi pe ceea ce este cunoscut drept Marele Firewall Chinezesc – o reţea de furnizori de acces la internet cu licenţă de la stat şi aproximativ 30.000 de cenzori ai poliţiei internetului care filtrează site-urile din afara Chinei ce pot fi văzute.

Companiile din vest au fost acuzate că ar colabora cu autorităţile chineze pentru a obţine acces la piaţa chineză care este în creştere – Microsoft cenzurează blog-urile chinezeşti, iar Google şi-a creat propria versiune a site-ului pentru piaţa chineză, pe care blochează termenii politici sensibili conform înţelegerii cu Beijing-ul.

Corporaţiile majore se vor autocenzura, ele nu vor face nimic care să le aducă în atenţia guvernului din cauza felului în care utilizează accesul al internet.

În ciuda riscurilor, totuşi, există aproximativ 20 milioane de blogger-i în China, pornind de la doar 2.000 la sfârşitul anului 2002.

Deşi Beijing consideră majoritatea blogger-ilor ca fiind nepericuloşi, cei care au cerut alegeri libere au primit sentinţe cu mulţi ani de puşcărie; China are în închisoare mai mulţi blogger-i dizidenţi decât orice altă ţară.

RSF a prezentat anul trecut un raport în care arăta că utilizatori de internet au fost închişi şi în Egipt, Iran, Libia, Maldive, Siria, Tunisia şi Vietnam.